picaturi perfecte


Adunam amintiri si imagini ca stropii de ploaie de la cei din jur, sperand ca asa vom ramane cu o parte din ei. Alungam banalul si pastram picaturi fierbinti de la oameni reci si picaturi reci din suflete calde. Lasam timpul deoparte, ignoram locul si luam fara retineri si cu grija bucatile care ne plac pentru a construi intregul care vrem sa ne inconjoare. E ca o reteta in care fiecare e un ingredient si are un rol pe care cel mai bine il joaca in pura sa inconstienta.

Daca perfectiunea nu exista, o putem modela printr-o metoda perfecta din mii de bucati perfecte.

Posted in 18 ani, despre lume, Uncategorized | Tagged | Leave a comment

e toamna


E o toamna cum nu a mai fost alta.

E toamna diminetilor devreme, a zilelor pline si a stropilor de ploaie. E toamna sfarsitului si a inceputului, a trecutului si a viitorului, a lucrurilor mici, a frunzelor uscate, a cerului rozaliu si a rasaritului tarziu. E toamna diminetilor intunecate si intime in care soarele inca nu a ajuns pe cer. E toamna umbrelei cu dungi maro si a paltonului rosu. E toamna dresurilor colorate si a fustitelor. E toamna noptilor scurte si a zilelor lungi, a emotiilor scurte si a genelor lungi. E toamna melancoliilor si a melodiilor de la radio. E toamna in care ma simt om mare pentru ca fac lucruri de oameni mari. E toamna in care se simte sfarsitul facultatii si inceputul unei noi vieti. E toamna ultimului an de studentie si a primului an de angajat.

E toamna pe care mi-o imaginam in anii in care o uram.

Cred ca imi place acest inceput de toamna.

Posted in anotimpuri, Uncategorized, viata | Leave a comment

destine


Obisnuiam sa cred ca de la un punct in colo lucrurile o iau razna si nu le mai poti controla asa cum nu poti opri ploaia. Trebuie sa o accepti si sa treci prin ea. Asa e si cu destinul numai ca nu ai umbrela.

Obisnuiam sa urasc inceputurile de toamna din diverse motive scolaresti ca intr-un final sa o accept si sa adun frunze ruginii. Anul asta iubesc stropii de ploaie si diminetile reci.

E ciudat cum o zi din an ramane doar o amintire aflata in acelasi sertar cu multe altele si cum in minte, inconstient, rasuna aceeasi placa veche cu acceasi intrebare devenita retorica: ‘de ce a trebuit sa fie asa?’

Nu-ti dori niciodata sa nu imbatranesti pentru ca s-ar putea sa se intample si s-ar putea ca atunci cand te razgandesti sa fie prea tarziu.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

1


Pensieve2

 

Va spune ceva imaginea? 

E singurul lucru care mi-a ramans din “Harry Potter” si la care ma gandesc adesea atunci cand vreau sa pastrez o clipa intacta pentru totdeauna si suficient de vie incat  sa ma pot intoarce oricand la ea. 

E ca un raft pentru cartile citite, ca un hard disk extern pentru filmele care ti-au placut, ca un caiet in care ti-ai scris amintirile frumoase, ca un parinte care iti aminteste cum erai cand erai mic…

 

… deci ce se afla in imagine? 😛

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Provocari molipsitoare


E mult pana incepe unu’. 

Apoi mai ramane putin pana ideea prinde si se extinde.

90% dintre postarile de pe Fb din ultima vreme apar “din obligatia” de a indeplini provocarea unui prieten. Si ca o persoana darnica, nu te bucuri numai tu de ea. Si asa, din orgoliu sau din placere (ma indoiesc sa existe si alte motive) oamenii fac tot felul de lucruri dand vina pe prietenii care i-au provocat. Si nimic nu a existat daca nu a fost filmat si postat, evident.

De multe ori de la radacina care a dat prima provocare pana la ultima frunza care o executa e cale lunga si substratul provocarii dispare. Si pot sa dau 2 exemple: primul ar fi cu o femeie care a provocat (“cu cuvintele ei”) tot facebook’ul sa isi arunce apa in cap si al doilea cu un tip care in loc de o lista cu cartile preferate a postat o lista cu manelele preferate (ca doar nu e mare diferenta). 

Morala: Ai grija pe cine provoci! 😛

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Pack-Sender (sau obiceiuri noi intr-o lume veche)


Inca putin si trece si cel de-al treilea an de facultate.

La inceput eram uimita de tot ceea ce mi se parea anormal, ciudat si nou.

[https://constandaraluca.wordpress.com/2011/10/08/ecuatii-necunoscute-si-necunoscuti/]

Am avut nevoie de timp sa invat, sa accept si sa inteleg “necunoscutii si necunoscutele”… si am inteles oamenii, viata de camin, traficul, cluburile, chiar si facultatea :D. Am avut timp sa observ si sa imi construiesc opinii. Sunt multe lucruri care trebuiesc schimbate aproape prin toate mediile prin care trec si cred ca sta in puterea noastra sa schimbam ceva.

Daca te nemultumesc profesorii, ofera-le feedback la final de semestru, daca soferii nu opresc la zebra, fa-te observat, daca muzica e prea tare la vecinul de sus, gandeste-te la petrecerile la care ai participat… si lista continua…

Se spune ca pentru studenti Mos Craciun vine in fiecare saptamana! Pentru unii studenti, el vine cu autocarul, pentru altii, cu trenul iar pentru altii, cu cel mai bun prieten. Uneori are burta, alteori doar chelie, insa intotdeauna are haine bleumarin sau gri. La fel ca in copilarie, si acum, “Mosul” se lasa asteptat, la gara, la autogara, uneori la metrou.

Pentru cei care il stiu pe acest “Mos” si ma inteleg, trimisul pachetelor nu a inceput cu noi si probabil ca nu se va incheia odata cu generatia noastra. Va propun sa o facem pe “Mos Craciun” unii pentru ceilalti, sa lasam tehnologia sa ne ajute si de aceasta data.

Pack-Sender e un proiect simplu, pornit de studenti, pentru studenti si mai ales pentru parintii care stau la coada sa trimita un pachet. Si pentru ca vrem sa fie simplu, tot ce trebuie sa faci este sa ii spui de unde esti si unde inveti si daca cineva s-a oferit sa care un pachet pe traseul tau, vei sti cine este acea persoana.

Pentru ca nasul si soferul auto nu il pot inlocui Mos Craciun!

Posted in Uncategorized | Tagged , | Leave a comment

Cand ma gandesc la Craciun…


Cand ma gandesc la Craciun ma gandesc la anii copilariei, cei de dinainte de a merge la scoala cand totul era o joaca iar de sarbatori era zapada. Retraiesc si acum bucuria ce ma cuprindea cand vedeam de la fereastra zapada asternuta pe jos iar in pragul casei sania care ma astepta. Imi amintesc cat de grea era cand o urcam la deal si cum intreceam alte sanii cand coboram pe ea. Imi amintesc de puii de prun pe care ii smulgeam din radacina si la trenuletele pe care le faceam din cate 3, 4 sanii.

Aveam 6 ani cand am gasit din intamplare cu o zi inainte de Craciun papusa cu rochie rosie, cu geanta si peruci pe care urma sa o primesc de la Mos. M-am speriat de ea, de exiatenta ei fara ca eu sa stiu si tare m-am mirat cand am gasit-o sub brad in ziua urmatoare. Am pastrat cativa ani acest secret poate din dorinta ca Mos Craciun sa existe cu adevarat. 

Aveam 7 ani cand am vazut prima oara un Mos Craciun care era slab si avea o masca de plastic pe toata fata si nu intelegeam cum de toti se prefaceau ca acela e “Mos Craciun”. Nu stiu de ce la vremea aceea nu discutam cu ceilalti copii despre asta. Eram un fulg de nea la serbarea din clasa I. 

Cand am mai crescut incercam sa imi conving verisorul ca nu exista Mos Craciun. Si mi-a fost aproape imposibil deoarece credea cu tarie. Am renuntat la idee cand am aflat ca farmecul e sa-i lasi pe cei care inca mai cred, sa creada.

Acum, in fiecare Ajun ma gandesc la miile de copii care inca mai cred si care inca il asteapta. Desi uneori cred ca televizorul il omoara pe Mos Craciun.  

Posted in Uncategorized | Tagged , | 3 Comments